


Chivu: Italia, favorita la castigarea Euro2008
28 martie 2008
Autor: Alexandru Simina, vizualizari: 239

Căpitanul primei reprezentative a României, Cristian Chivu, a declarat că Italia este favorită la câtigarea EURO 2008, dar consideră că Franța și Germania au, la rândul lor, șanse mari, informează ediția online a Gazzetta dello Sport.
"Nu știu până unde poate ajunge România la EURO 2008, dar trebuie să fim echilibrați. Am învins Rusia cu 3-0, este foarte bine. În România se vorbește deja despre finală, dar a fost doar un meci amical. Dacă pierdem un joc, iar suntem criticați. Dacă vom trece de grupe, avem o mare șansă să ajungem departe", a afirmat Cristian Chivu.
El a mai spus că vede naționala Italiei ca favorită la cucerirea titlului european, în primul rând pentru că a câtigat și Campionatul Mondial din 2006. În opinia sa, alte echipe cu șanse foarte mari sunt Franța, Germania și Spania. Naționala României va evolua în Grupa C la EURO 2008, alături de Franța, Italia și Olanda.
Fundașul lui Inter a comentat și un articol din presa italiană despre lupta la titlu și a spus că "Roma nu mai poate recupera diferența față de Inter". Formația din Milano ocupă primul loc în Serie A, cu 68 de puncte după 30 de etape, în timp ce fosta echipă a lui Chivu, AS Roma, are cu patru puncte mai puțin.
|